Educație cu Rost
Adolescența este vârsta la care natura ne spune că trebui să ne îndepărtăm de ceea ce ne-a fost familiar până acum, familie, casă, și să învățăm să devenim independenți. Este o vârstă la care emoțiile sunt la maxim, echilibrul hormonal se schimbă, nevoia de a fi acceptat și apreciat crește. Adolescentul începe să analizeze lumea cu mintea lui, și își formează propriile legături sociale.
Este o vârstă la care emoțiile puternice pot duce la conflicte dar în același timp ele îl pot face pe adolescentul nostru exuberant și plin de pasiune.
Este o vârstă la care prietenii încep să conteze mai mult și adolescentul nostru poate fi înclinat să cedeze moralitate pentru a fi acceptat într-un grup, dar în același timp el sau ea pot învăța să colaboreze, să comunice, să-și creeze propriile rețele sociale, abilități esențiale în viața de adult.
Cum putem rezolva aceste afirmații atât de contradictorii?
Ajută-l pe adolescentul tău să înțeleagă ce se întâmplă în mintea lui.
Cu toții ne dorim un climat favoravil dezvoltării personale și învățării pentru copiii nostri.
Adesea, în mediul în care ei petrec un timp considerabil, sunt situații in care interacțiunile sociale sunt înfluențate de alte legi decît cele ale respectului pentru celălalt, respectului și stimei de sine, ale moralității, bunului simț și echității. Mai mult, mediul care ar trebui sa susțina dezvoltarea acestora reprezintă un cadru de experimentare a psihoterorii, stresului și în cele din urma a traumatizării psihice care le va marca dezvoltarea.
Prin programul pe care vi-l propunem, vrem sa prevenim astfel de situații pregătind tînarul pentru provocările sociatății moderne și să venim in sprijinul celor aflați in nevoie.
Adolescența este perioada în care apare o creștere a factorilor de stres, cât și a intensității reacțiilor fiziologice la stres. Este o perioadă marilor provocări sociale și emoționale, etapa în care omul face tranziția de la copilarie la maturitate , perioada responsabilităților și a cunoașterii de sine.
Tema 1: – Gandirea pozitivă
– ce înseamnă și cum să ai mereu o minte deschisă, să-ți dorești să înveți lucruri noi, să încerci experiențe noi
-ce este și cum să cultivăm o gândire pozitivă- ce anume ne limitează- stresulul: ce reprezinta el si cum gestionam situatiile de stres
Tema a 2-a – Stima de sine
-fiecare din noi este unic special si extraordinar. – Găsim și prețuim unicitatea – Nu încercăm sa fim altcineva. Nu purtam măști- Valoarea noastră nu se schimbă indiferent ce spun cei din jurul nostru – bullying- Cum ne recunoaștem punctele forte și punctele slabe. -Cum transformam esecul în reușită, fara ca el sa ne demobilizeze.
Tema a 3- a –Succesul
Rețeta succesului – cum să am succes în tot ce îmi propun să realizez- De ce este important să am obiective, și cum să-mi fixez obiective- Despre perseverență și cum duc un lucru început până la capăt- Oamenii de succes care au schimbat lumea prin calitățile lor-Cum îmi găsesc pasiunea și o transform în profesie.
Tema a 4-a – Comunicare și lucrul în echipă
– Ce înseamnă și de ce este important lucrul în echipă- Importanta lucrului in echipa – Leadership: cum ii facem pe ceilalți să ne urmezeExerciții de improvizație și jocuri de echipăViața este adesea oglindă noastra. Cum iti sunt gandurile asa iti este si viata.
Tema a 5-a– Frica vs. încrederea în fortele proprii
– Ce înseamnă încrederea în sine (concept și body language)- Cum ceea ce cred devine adevărat pentru mine chiar dacă nu este asta realitatea- Cum să îmi inving frica- Imposibil este doar ceva ce nu a fost realizat până acum
– Cum a ajuns leul regele junglei
– Modele
Durata unei sedinte: 1:30h
Fiecare tema are doua sesinte.
Contribuția dumneavoastră: 50 lei/ sedinta.
Plata AICI
Lectori: Ioana Târziu psiholog și Dana Ilies coach