Crezi că e important ca cei mici să se dezvolte pe toate planurile, folosind metode educative cât mai variate? Îți dorești pentru copilul tău să petreacă mai puțin timp pe telefon, tabletă sau laptop? Nu știi cum să îl convingi să dea la schimb device-ul preferat pentru pensulă sau stilou? Avem pentru tine o soluție creativă – un atelier de pictura la care vom folosi și alte materiale pe lângă cele tradiționale.
La Casa cu Rost ne preocupă dezvoltarea cognitivă și senzorială a noilor generații, de accea încercăm să oferim ateliere cât mai variate, potrivite pentru toate vârstele. Participarea celor mici la ateliere artistice sau de meșteșuguri contribuie la îmbunătățirea capacității de învățare și de concetrare a atenției pe o singură sarcină. Este important ca pe lângă orele obligatorii de la grădiniță sau școală, copiii să experimenteze diverse activități creative, sportive, tehnice și nu numai. Acest lucru conduce la o dezvoltare multilaterală a celor mici și la un nivel ridicat de autocunoaștere.
Ce facem la atelierul de pictura cu sare?
- alegem modelul pe care vrem să îl realizăm – poate fi un model care va fi desenat după șablon sau unul la liber (peisaje, simboluri, personaje etc.)
- ne alegem culorile preferate
- alegem materialele pe care vrem să le folosim – sare, sclipici, lipici
- desenem, lipim și colorăm modelul ales
- ne dezvoltăm creativitatea, îndemânarea și motricitatea
- ne îmbunătățim inteligența socială și emoțională prin interacțiunea cu ceilalți participanți
- descoperim o nouă tehnică de lucru, care poate fi mai interesantă decât pictura clasică
- ne facem prieteni noi
- evadăm departe de tehnologie, device-uri și internet
- unii din participanți își pot descoperi astfel un nou hobby sau chiar viitoarea profesie
- ne distrăm jucându-ne și pictând modele colorate
Atelierul este potrivit pentru orice vârstă începând cu 2 ani, diferența constând în complexitatea modelelor realizate.
Cost atelier: 50 de lei
Te poți înscrie AICI online sau telefonic la numărul 0734131377!
Un comentariu la „Pictura cu sare – atelier senzorial pentru copii”